Săptămâna 23 de sarcină - particularități ale mamei și copilului
Săptămâna 23 de sarcină este una dintre perioadele active ale sarcinii din punctul de vedere al mișcărilor efectuate de către cel mic. Majoritatea mamelor relatează că simt mișcări destul de pronunțate la nivelul abdomenului. Totodată, reprezintă debutul creșterii semnificative a greutății, dar și a taliei celui mic.
Corpul tău în săptămâna 23 de sarcină
Corpul tău are parte de schimbări importante în această perioadă de sarcină. Este important să le cunoști, să știi cum să le gestionezi, dar mai important să le previi. Poți întreba medicul ginecolog cu privire la orice modificare care apare la nivelul organismului, în cadrul controalelor periodice. Însă, dacă te confrunți cu simptome severe, care îți creează disconfort semnificativ și afectează desfășurarea activităților, mergi de urgență la medic.
Poftele alimentare
Poftele alimentare sunt destul de des întâlnite în această perioadă a sarcinii. Însă, este important a nu exagera cu alimentele nesănătoase și a le înlocui cu alternative mai nutritive. Iată câteva trucuri pentru a face față cu succes poftelor alimentare:
- respectă un program al meselor, astfel senzația de foame nu se va mai instala;
- înconjoară-te de alimente sănătoase, astfel nu vei fi tentată să alegi opțiuni slab nutritive;
- alege preparatele cu indice glicemic scăzut;
- adoptă un program de odihnă;
- efectuează regulat exerciții fizice adecvate perioadei de evoluție a sarcinii;
- bea suficientă apă.
Contracțiile Braxton Hicks
Aceste contracții sunt resimțite preponderent începând cu trimestrul II de sarcină. Unele femei simt aceste contracții, altele nu. Nu se cunoaște pe deplin rolul acestor contracții, însă se estimează că pregătesc organismul mamei pentru naștere. În cadrul acestora, se crede că apare contracția mușchilor uterini și relaxarea cervixului, la fel ca în cazul travaliului. Însă, aceste contracții nu vor determina inițierea nașterii premature.
Durerea ligamentului rotund
Începând cu trimestrul II, aproximativ 20% dintre femei se confruntă cu acest simptom. Frecvent, apare în următoarele situații:
- la schimbarea poziției;
- în timpul tusei sau al strănutului;
- când râzi.
Ligamentul rotund este unul dintre ligamentele care susțin uterul. Pe măsură ce uterul crește în dimensiuni, ligamentele acestuia încep să se întindă și să își modifice conformația. Acest proces este unul fiziologic, dar uneori poate fi însoțit de disconfort sau durere, mai ales la prima sarcină.
Durerea de ligament rotund se poate localiza la nivelul:
- zonei centrale a abdomenului;
- zonei laterale a pelvisului (dureri resimtite inghinal bilateral).
Dacă vrei să afli mai multe despre durerile din timpul sarcinii, care sunt caracteristicile acestora și de ce apar, citește articolul Nativia.
Tulburări de vedere
Modificările hormonale pot conduce la apariția unor tulburări de vedere, precum:
- vedere încețoșată;
- senzație de ochi uscați;
- iritații mai frecvente la purtarea lentilelor de contact.
Aceste simptome sunt temporare și se remit spontan după naștere. Pentru ameliorarea acestora, folosește soluții oculare de tipul lacrimilor artificiale și întreabă medicul oftalmolog care sunt opțiunile potrivite pentru tine.
Incontinența urinară
Ca urmare a creșterii uterului, începând cu trimestrul II de sarcină te poți confrunta cu incontinență urinară. Aceasta este frecventă în timpul tusei, al strănutului sau chiar al râsului. Pentru a preveni și a evita acest simptom neplăcut, efectuează exercițiile Kegel.
Exercițiile Kegel constau în încordarea mușchilor pelvini (aceiași mușchi pe care îi folosești pentru a opri jetul urinar) timp de câteva secunde, urmate de o pauză de relaxare. Pentru început, poți începe cu contracții de 2 secunde, iar acest interval de timp poate fi crescut până la 10 secunde cu practică.
Infecțiile urinare
Riscul de a dezvolta infecții urinare este mai crescut începând cu săptămâna 23 de sarcină. Acestea sunt favorizate de:
- fluxul urinar diminuat (cauzat de modificările hormonale);
- comprimarea vezicii urinare și a ureterelor;
- igienă deficitară.
Pentru a preveni infecțiile urinare sunt recomandate următoarele:
- respectă regulile de igienă în fiecare zi;
- consumă cel puțin 2 litri de lichide pe zi;
- folosește lenjerie de bumbac;
- evită hainele strâmte;
- urinează după un contact sexual și efectuează toaleta locală;
- după urinare, utilizează hârtia de toaletă din față în spate.
Pentru a afla mai multe informații despre sexul in sarcina și dacă este indicat, citește articolul prezentat de blogul Nativia.
Copilul tău în săptămâna 23 de sarcină
În cea de-a 23-a săptămână de sarcină, copilul tău cântărește aproximativ 500 grame și are o talie cam de 29 de centimetri. Firele de păr de la nivelul corpului, precum genele și sprâncenele încep să prindă culoare, ca urmare a formării pigmentului specific.
Tot în această săptămână, amprentele apar, atât la nivelul membrelor superioare, cât și inferioare. De asemenea, începe și formarea unghiilor.
Auzul
În săptămâna 23 de sarcină, copilul poate auzi zgomotele și vocile din exterior. În plus, poate recunoaște vocea mamei, dar și a tatălui. Cei mai mulți dintre părinți ascultă muzică clasică pentru a-l stimula pe cel mic. Iar dacă vor dansa, copilul va simți mișcările, chiar și pe cele line.
Inima
Inima este dezvoltată și funcționează permanent. Poți asculta ritmului bătăilor celui mic în cadrul ecografiei Doppler. În plus, medicul poate ausculta bătăile inimii și prin intermediul stetoscopului.
Plămânii
La nivelul plămânilor începe să se formeze surfactantul. Aceste este un lichid ce se regăsește la nivelul alveolelor și le permite acestora să nu se lipească una de alta în timpul respirației. Secreția acestuia este o etapă importantă în evoluția celui mic, deoarece îi permite să respire, să supraviețuiască.
În cazul unei nașteri premature, cel mic poate supraviețui ca urmare a existenței surfactantului. Bineînțeles, are nevoie de îngrijiri speciale acordate de cadrele medicale în cadrul secției de terapie intensivă.
Dacă te simți încă nepregătită pentru naștere și îngrijirea celui mic, Nativia vine în întâmpinarea ta prin realizarea unor cursuri special dedicate ție.
Sfaturi de urmat în săptămâna 23 de sarcină
În săptămâna 23 de sarcină te afli în cea de-a șasea lună de sarcină. Creșterea celui mic se realizează cu viteză mai mare decât până acum. Așadar, este necesar a te asigura că ai toți nutrienții necesari. Vorbește cu medicul ginecolog, acesta îți poate recomanda suplimentarea dietei cu vitamine prenatale pentru o bună dezvoltare a celui mic.
Investigațiile medicale
Investigațiile medicale sunt necesare pentru a monitoriza evoluția fătului și a depista eventuale anomalii genetice. De asemenea, analizele sunt importante și pentru a evalua starea de sănătate a mamei și a preveni eventuale complicații, precum diabetul gestațional. Întreabă medicul ginecolog care sunt investigațiile potrivite pentru tine.
Dacă îți dorești să beneficiezi de întreaga gamă de investigații necesare pentru copilul tău, dar și pentru tine, alege Pachetul de urmarire sarcina de la Nativia. Acesta a fost conceput special pentru a acoperi nevoile tale și ale celui mic.
Odihna
Un somn odihnitor și cu o durată potrivită este extrem de important pentru a putea face față provocărilor zilnice. În plus, somnul mamei contribuie și la dezvoltarea celui mic. Adoptă un program de somn, pe care să îl respecți în fiecare zi.
În plus, nu doar somnul este important, ci și momentele de relaxare. Fii sigură că îți iei pauzele binemeritate, chiar și pe parcursul zilei.
Este important să iei în considerare planificarea activităților la serviciu, în cazul în care este necesar a începe concediul de maternitate mai devreme. Nu există o regulă în ceea ce privește mersul la serviciu pe timpul sarcinii. Fiecare femeie ia decizia de a intra în concediu în funcție de:
- starea generală;
- cât de repede se instalează oboseala;
- eventualele complicații ale sarcinii.
Chiar dacă intenționezi să mergi cât mai mult la serviciu, este util să realizezi demersurile pentru concediul de maternitate și să delegi colegilor proiectele nefinalizate.
Săptămâna 23 de sarcină este bogată în schimbări la nivelul organismului mamei, dar și al fătului. Este important să știi că, începând de acum, procesul de creștere al celui mic este accelerat, astfel încât să atingă dimensiunile optime la naștere. Ai grijă de sănătatea ta, prin adoptarea unei diete echilibrate, realizarea exercițiilor fizice și odihnă suficientă.
Articol scris de: Nativia
Articol revizuit de: Dr. Laura Mustață
Medic primar obstetrică-ginecologie
Data publicării: 06-12-2022
Data modificării: 09-05-2023