Săptămâna 21 de sarcină - particularități ale mamei și copilului

Dacă te afli în săptămâna 21 de sarcină, află că ai depășit deja jumătate din perioada normală de sarcină. Ești în a cincea lună a evoluției sarcinii, deci mai sunt doar 4 luni până la venirea pe lume a celui mic. Până atunci, îi poți simți prezența prin nenumăratele mișcări ale membrelor și îl poți observa în cadrul investigațiilor imagistice, precum ecografia.

Săptămâna 21 de sarcină - particularități ale mamei și copilului


Corpul tău în săptămâna 21 de sarcină

Începând cu săptămâna 21, sarcina este din ce în ce mai vizibilă. Printre simptomele caracteristice ale acestei perioade de evoluție a fătului se află:

  • meteorism (senzația de balonare);
  • dureri lombare;
  • sângerări gingivale;
  • creștere accelerată a unghiilor;
  • reflux gastroesofagian; 
  • constipație;
  • edeme periferice ale membrelor;
  • infecții urinare.


Vergeturile

O altă particularitate a acestei săptămâni de sarcină este reprezentată de apariția vergeturilor. Acestea se formează ca urmare a creșterii în volum a uterului care întinde pielea de la nivelul abdomenului. Însă, pot apărea și la nivelul sânilor, al coapselor și al feselor. 

Este important de cunoscut faptul că eficiența cremelor împotriva vergeturilor este scăzută. Dar, la aproximativ 6 luni după naștere, vergeturile dispar de la sine. Cu toate acestea, aplicarea unor creme hidratante pot ameliora pruritul (mâncărimea) caracteristic vergeturilor. Este util a alege creme cu cât mai multe ingrediente naturale, fără parabeni sau conservanți periculoși pentru sănătate. Orice produs aplicat la nivelul pielii poate fi absorbit în circulație, și în acest mod, ajunge la făt.

Un alt factor favorizant al vergeturilor este creșterea în greutate. Ca urmare a dezvoltării fătului, dar și a necesarului și a poftelor alimentare ale mamei, aceasta poate lua câteva kilograme în plus. De aceea, este important a respecta o dietă echilibrată nutrițional.


Poftele alimentare

Poftele alimentare sunt întâlnite la multe dintre mămici. Nu se cunoaște cauza exactă a apariției acestora, însă se știe că o femeie însărcinată are nevoie de mai mulți nutrienți. Chiar și așa, nu este indicat a exagera cu alimentația, pentru a evita creșterea în greutate. 

Este recomandat a evita:

  • mâncărurile de tip fast-food;
  • alimentele procesate (mezeluri, crenvurști);
  • alimentele semipreparate (pizza, diferite plăcinte);
  • alimentele prăjite sau cu multe grăsimi;
  • alimentele cu un conținut ridicat de glucide (dulciuri, sucuri acidulate).


În schimb, poți opta pentru alegeri mai sănătoase, precum:

  • legume și fructe crude;
  • preparate gătite în casă;
  • consumarea alimentelor proaspăt gătite;
  • cereale integrale (ovăz, secară);
  • orez brun;
  • pâine integrală;
  • lactate;
  • carne slabă (pește, pui).


Poți consulta un medic nutriționist pentru mai multe sfaturi legate de dietă.


Anxietatea

Cele mai multe dintre femei se confruntă cu apariția anxietății în trimestrul 2 de sarcină. Aceasta este normală, însă este important a discuta despre sentimentele pe care le experimentezi. Poți avea o discuție cu partenerul. Împărtășește cu el fricile, nelămuririle și expectanțele pe care le ai. Cu siguranță, și el are aceleași gânduri. În acest mod, nu doar că veți găsi soluții împreună, dar veți consolida și relația voastră prin adoptarea unei comunicări deschise.

De asemenea, poți face o listă cu întrebările pe care le ai despre sarcină. Iar, în cadrul vizitei la medicul ginecolog, îi poți adresa acestuia întrebările. Cu siguranța vei primi cele mai potrivite răspunsuri.


Copilul tău în săptămâna 21 de sarcină

În săptămâna 21 de sarcină, copilul este de mărimea unui morcov, având aproximativ 18 centimetri în lungime. Greutatea sa este de aproximativ 400 grame. De asemenea, corpul este mai bine proporționat, iar membrele sunt mai dezvoltate. În plus, coordonarea mișcărilor este mai bună. Ca urmare, vei simți pe deplin mișcările bebelușului în săptămâna 21 de sarcină. 


Dacă dorești să afli mai multe informații despre miscarile fetale în timpul sarcinii, citește articolul Nativia.


În ceea ce privește creșterea organelor și acestea se dezvoltă continuu. Spre exemplu, creierul are o creștere liniară în această perioadă însă nu este pe deplin dezvoltat, având o suprafață netedă. Circumvoluțiunile vor apărea în următoarele săptămâni de sarcină. 


Cavitatea bucală

La nivelul limbii, papilele gustative își definitivează dezvoltarea. Astfel, copilul este capabil să simtă gusturile. Astfel, se estimează că poate simți gustul alimentelor consumate de către mamă, deoarece gustul lichidului amniotic se schimbă în funcție de dieta adoptată.  

Studiile au demonstrat că bebelușii tind să aibă preferințe alimentare asemănătoare dietei adoptate de mamă. De aceea, este important a avea o alimentație cât mai sănătoasă. 

Tot în această perioadă, apare și reflexul de supt. Bineînțeles, aceasta se poate forma diferit de la copil la copil, dar cu siguranța se definitivează în trimestrul II de sarcină. Unii părinți pot observa cum fătul ține degetul în gură pe imaginea ecografului. 


Auzul

Dezvoltarea auzului este finalizată. Astfel, cel mic poate auzi zgomotele și vocile din exterior. Unii părinți aleg să îi cânte sau să îi spună povești. Chiar dacă nu va înțelege mesajul pe deplin, cu siguranță va auzi tot ce îi vei spune.  


Ochii

În această perioadă a dezvoltării, fătul începe să clipească. De asemenea, pleoapele și sprâncenele sunt pe deplin dezvoltate. 


Organele sexuale

La băieți, se definitivează formarea organelor sexuale. Astfel, la ecografie se poate observa penisul. Tot în această perioadă, începe coborârea testiculelor în scrot, care se va definitiva între săptămâna 25 - 35 de sarcină. La fetițe începe formarea vaginului. În ceea ce privește organele genitale externe, acestea își definitivează formarea. 


Sfaturi de urmat în săptămâna 21 de sarcină

Este recomandat ca părinții să petreacă cât mai mult timp împreună în această perioadă. Pot alege să meargă la un film, la un picnic sau doar să iasă la o plimbare. Aceste momente sunt un bun prilej să își consolideze relația, dar și să petreacă un timp de calitate împreună. 


Pentru a afla mai multe detalii despre relatiile sexuale in timpul sarcinii, consultă site-ul Nativia. 


De asemenea, trimestrul II de sarcină reprezintă un bun moment pentru a călători. Mai târziu în sarcină, după săptămâna 30, călătoriile nu mai sunt recomandate, mai ales cele cu avionul. În cazul avionului, este important ca mama să efectueze scurte plimbări în avion. În acest mod, poate preveni tromboza venoasă. 

Un aspect important de luat în considerare în timpul călătoriilor este alimentația. Alege să bei cât mai multă apă și să consumi alimente cât mai sănătoase. Evită snacksurile sau mâncarea tip fast-food. O bună planificare alimentară îți va fi de mare ajutor. 

Este util să faci planuri și în ceea ce privește nașterea. Astfel, vorbește cu medicul ginecolog despre acest moment, dar și despre ce ai nevoie pentru ca lucrurile să meargă cât mai bine.


Investigațiile medicale

În trimestrul II de sarcină sunt necesare unele investigații pentru a monitoriza evoluția fătului. Astfel, medicul va recomanda efectuarea:

  • ecografiilor;
  • analizelor de sânge;
  • dozarea anumitor markeri pentru detectarea anomaliilor genetice.


De asemenea, acesta poate indica și realizarea unor investigații pentru a evalua și starea de sănătate a mamei:

  • dozarea glicemiei;
  • măsurarea hemoglobinei glicate;
  • evaluarea funcției renale (dozarea ureei, creatininei, ratei de filtrare glomerulară).


Dacă îți dorești o evoluție cât mai armonioasă a sarcinii apelează la specialiștii Nativia. Aceștia au creat un pachet special de analize pentru trimestrul II de sarcina, care cuprinde toate investigațiile necesare atât pentru mamă, cât și pentru făt. 


Exercițiile fizice

În săptămâna 21 de sarcină nu este prea târziu pentru a începe să își exersezi mușchii. Poți opta pentru cursuri realizate de un instructor cu experiență. Acestea au rolul de a tonifia mușchii pelvieni, de a relaxa și tonifia principalele grupe de mușchi, astfel încât să te bucuri de o sarcină și o naștere cât mai ușoare.


Pentru sfaturi utile despre naștere sau despre perioada imediat următoare acesteia, înscrie-te la cursurile organizate de Nativia. Acestea sunt special concepute pentru părinții la început de drum și nu numai. 


Evită activitățile riscante

Acordă o mare atenție activităților pe care le desfășori. Evită pe cât posibil activități cu un risc mare de a te accidenta, precum:

  • snowboarding;
  • ski;
  • călărie;
  • exercițiile cu un grad mare de efort;
  • parcurile de distracții.


Săptămâna 21 de sarcină este una dintre săptămânile în care se produc modificări importante atât în dezvoltarea fătului, cât și în organismul mamei. Este important a le cunoaște și a înțelege cum evoluează sarcina. Bineînțeles, pentru sfaturi suplimentare nu ezita să întrebi medicul ginecolog. 



Articol scris de: Nativia

Articol revizuit de: Dr. Luiza Guzgă
Medic specialist obstetrică-ginecologie

Dr. Luiza Guzgă

Data publicării: 06-12-2022
Data modificării: 09-05-2023