Rezoluțiile anului 2020 dacă ești însărcinată
Ca la fiecare început de an ne facem rezoluții pentru cele 12 luni ce urmează, iar unele dintre cele mai populare obiective sunt îmbunătățirea stilului de viață și începerea unei activități sportive. Le putem aplica și dacă suntem însărcinate? Desigur, dar cu anumite specificații.
Mănâncă alimente de calitate
Nu aplica principiul „mănânc pentru doi” și fii atentă cât te alimentezi, dar și cu ce. Acum, mai mult ca niciodată calitatea este importantă, deoarece nutrienții consumați de tine vor ajuta și bebelușul din burtică să se dezvolte normal. Chiar dinainte de a rămâne însărcinată este nevoie să te preocupi de vitaminele și mineralele de care corpul tău are nevoie, mai ales că în perioada sarcinii toate resursele se vor concentra în jurul dezvoltării armonioase intrauterine a lui bebe.
Acidul folic în sarcină
Acidul folic face parte din complexul vitaminelor B și este foarte important pe tot parcursul sarcinii, dar mai ales în primele 12 săptămâni, când se formează toate organele și sistemele bebelușului. Cele mai bune surse de acid folic sunt: broccoli, conopida, varza, fasolea verde, mazărea, cartofii, spanacul, portocalele, grapefruit, bananele, pâinea, laptele, salata, roșiile, morcovii, ouăle, nucile sau peștele.
Cele patru grupe de bază alimente
Cea mai ușoară modalitate de a te asigura că ai o dieta echilibrată, este aceea de a mânca cât mai variat și de a include în meniul tău zilnic alimente din cele patru grupe de bază. Dacă dieta ta zilnică conține câte puțin din fiecare dintre cele patru grupe alimentare, înseamnă că ai o dietă echilibrată.
- Cerealiere
Este grupul de alimente care trebuie să constituie baza majorității meselor, având în vedere că nutrienți dominanți sunt carbohidrații. Alimentele din acest grup te satură fără a furniza prea multe calorii, aducând elemente nutritive suplimentare și puțin costisitoare.
CUPRINDE: pâine, orez, ovăz, porumb, grâu, paste făinoase, mei, secară, legume bogate în amidon (cartoful)
FURNIZEAZĂ: proteine, fibre, energie, vitamine și săruri minerale
- Lactate
CUPRINDE: lapte, brânză, iaurt, unt
FURNIZEAZĂ: calciu, proteine, vitamina A (produsele din lapte integral), zinc, iod și magneziu
- Carne sau produse de origine animală și leguminoase
CUPRINDE: carne, pește, ouă, nuci, fasole
FURNIZEAZĂ: proteine, vitamina A, vitaminele complexului B, fibre(nuci și fasole), fier și zinc
- Fructe și legume
CUPRINDE: fructe si legume (proaspete, congelate sau deshidratate)
FURNIZEAZĂ: vitamina A și C, acid folic, potasiu, fier și fibre.
De asemenea, atunci când ești însărcinată ai și câteva restricții alimentare, dar mai multe detalii despre acestea poți regăsi în articolul de aici, despre „Alimentatia gravidei – ce este recomandat si ce trebuie sa eviti sa mananci in timpul sarcini”.
Fă mișcare
Discută cu medicul tău ginecolog despre faptul că îți dorești să faci mișcare cât ești însărcinată, iar dacă nu ai o sarcină cu risc, nu ar trebui să ai restricții. Sportul este atât de benefic, încât se recomandă ca femeile însărcinate să efectueze cel puțin 30 de minute de activitate fizică moderată pe zi, în cele mai multe zile ale săptămânii. Sportul practicat în timpul sarcinii îți dă o stare de bine, îmbunătățește somnul și reduce durerile și disconfortul care pot apărea. De asemenea, previne și tratează diabetul gestational și ar putea să prevină apariția preeclampsiei. În plus, rezistența la efort și un tonus muscular bun te vor pregăti pentru travaliu și pentru refacerea după naștere.
Articol scris de: Nativia
Articol revizuit de: Dr. Laura Mustață
Medic primar obstetrică-ginecologie
Data publicării: 08-07-2020
Data modificării: 09-05-2023