Primele 2 saptamani de sarcina

Primele două săptămâni de sarcină

Ciclul menstrual reprezinta perioada de la începutul menstruației dintr-o luna pana la începutul menstruației din luna următoare și cuprinde 4 faze: menstruatie, faza foliculara, ovulatia si faza luteala. In timpul perioade foliculare, zilele 7-14 ale ciclului, are loc creșterea nivelurilor de hormoni feminini, estrogen și progesteron, cei care produc maturarea foliculilor ovarieni și care în același timp pregătesc endometrului – stratul intern care captuseste interiorul uterului, pentru implantarea unei eventuale sarcini.

Foliculii sunt structuri anatomice care alcătuiesc ovarul, iar lunar cate un folicul va fi recrutat, va crește în dimensiuni și va elibera ovocitul – celula specifica feminina, care va fi captata de trompa uterina. Acest proces este denumit ovulatie si apare, de regula, la mijlocul ciclului menstrual, în ziua 14. În următoarele zile, dacă are loc contactul sexual, ovocitul poate fi fecundat de spermatozoid.

Procesul presupune unirea nucleelor celor doua celule și formarea zigotului. În următoarea saptamana acesta va continua sa se divida rapid și să migreze din trompa spre cavitatea uterina unde se va implanta la nivelul endometrului care este ingrosat sub influența hormonilor și pregatit sa sustina sarcina în primele saptamani. În aceasta faza zigotul se transforma în morula și apoi în blastocist. Celulele aflate în stratul intern al blastocistului vor forma embrionul și celulele din stratul extern vor forma placenta. Intre cele doua staturi exista o cavitate plina cu lichid care va forma sacul amniotic. 

În perioada de ovulație,ovulul eliberat se va transformă într-un embrion. Ovulația are loc între a 14-a și a 28-a zi a ciclului menstrual și este momentul conceperii copilului, dacă ovulul eliberat de ovare este fecundat de un spermatozoid.

Această perioadă este considerată începutul primului trimestru de sarcina, când embrionul începe să treacă printr-o mulțime de modificări.

Corpul tău în primele două săptămâni de sarcină

Corpul unei femei trece prin câteva schimbări specifice perioadelor ciclului menstrual sau specifice primelor săptămâni de sarcină.

În perioada de ovulație poate să apară o ușoară durere pelvina odată cu eliberarea ovocitului, care poate fi resimtita mai intens într-o parte sau alta a abdomenului, în funcție de ovarul care ovuleaza. De multe ori, durerea este însoțită de o mica secreție vaginală maronie sau rozată. Alte semne specifice pot fi: secreția vaginală asemănătoare „albușului de ou”, sâni mai sensibili sau angorjați, mirosul mai fin sau creșterea temperaturii corporale.

În momentul în care sarcina ajunge la nivelul uterului și se produce implantarea, poate să existe o sângerare „de implantare”. Aceasta nu apare întotdeauna și este de regulă în cantitate mică, având o durată de 2-3 zile. De aceea nu trebuie confundată cu o menstruație.

În primele două săptămâni de sarcină nu apar simptome specifice și nici testele de sarcină nu sunt de regulă pozitive. Acestea detectează sarcina din primele zile de întârziere menstruală. Tot după această perioadă apar și simptomele specifice sarcinii: greață, vărsături, somnolență, oboseală, stare de balonare abdominală, ușoară durere pelvină.

Odată cu finalul ultimei menstruații, ca urmare a apariției sarcinii, nivelul de estrogen din organism crește. Toate schimbările din corpul mamei duc la dezvoltarea unui sistem imunitar puternic, iar unul dintre ovare crește în volum și dezvoltă un ovul pentru ovulație.

Această perioadă este caracterizată de cel mai înalt nivel de fertilitate, așa că este cel mai potrivit moment pentru concepție. Corpul produce estrogen și progesteron în diverse cantități, pentru a pregăti corpul pentru ovulație.

În această perioadă, colul uterin se micșorează și, ca urmare, unele femei pot simți ovulația ca pe o durere prezentă doar pe o singură parte, în zona mediană. În această etapă, se pot depista și lua măsurile de precauție necesare pentru eventualele complicații care pot apărea în sarcină, așa că este important ca medicul ce urmărește sarcina să cunoască istoricul medical al gravidei.

La aproximativ 10-14 zile după ovulație, în cazul în care sarcina s-a instalat, apar anumite simptome specifice: oboseala accentuată, urinări frecvente, sensibilitatea sânilor, somn agitat și greață.

Corpul tau in primele 2 saptamani de sarcina

Copilul tău în primele două săptămâni de sarcină

Începând cu a doua săptămână de sarcină, în uter se formează un țesut vascularizat, iar nivelul ridicat de progesteron din organism îl pregătește pentru a susține și ajuta la dezvoltarea ovulului fecundat. Aceasta va fi casa embrionului pe parcursul celor 9 luni de sarcină.

În cursul vieții intrauterine, embrionul trece prin transformări foarte mari. Schimbările zilnice din primele 12 săptămâni de sarcină permit medicului care monitorizeaza sarcina să evalueze vârsta embrionului în zile.

În drumul din trompa uterină până în uter, care durează 3-4 zile, zigotul (ovulul fertilizat) se va divide în 16 celule identice. Celulele din interior vor deveni embrion, iar celulele exterioare, placenta, un organ indispensabil care oferă fătului oxigen și substanțe nutritive, în interiorul sacului amniotic.

 Sfaturi de urmat în primele două săptămâni de sarcină

Cel mai important lucru pe care îl poți face pe parcursul sarcinii este să ai grijă de tine, să te odihnești suficient și să consumi alimentele recomandate de medicul specialist.

Până în săptămâna a opta de sarcină, fătul este foarte vulnerabil, fiind momentul în care organele încep să se dezvolte. În timpul acestor săptămâni, alimentele și băuturile consumate, fumatul sau alcoolul pot afecta sarcina.

Dacă ești fumătoare și intenționezi să rămâi gravidă sau ești deja însărcinată, este recomandat să renunți la fumat. Acest obicei poate crește riscul de sarcină ectopică, respectiv ovulul fecundat se fixează în afara uterului, la nivelul trompei uterine. În plus, fumatul în timpul sarcinii expune fătul la monoxidul de carbon, care limitează furnizarea de substanțe nutritive și de oxigen.

În primele săptămâni de sarcină este recomandată administrarea de acid folic, care ajută la formarea creierului și măduvei spinării și împiedică apariția defectului de tub neural.

Alimentația sănătoasă este esențială pe tot parcursul sarcinii, în special în primele săptămâni, când fătul se dezvoltă foarte rapid. Sunt recomandate lactatele, o sursă excelentă de calciu, vitamina D și grăsimi sănătoase, cerealele integrale, bogate în carbohidrați, fibre, vitaminele B și minerale necesare dezvoltării sănătoase a bebelușului și fructe și legume, care asigură necesarul de antioxidanți, vitamine și minerale. Alte alimente recomandate sunt carnea de pasăre (bogată în proteine), peștele (sursă importantă de grăsimi bune, acizi grași, vitamine și minerale) și semințe și oleaginoase (bogate în flavonoizi, fibre, proteine și vitamine).

Sfaturi de urmat in primele saptamani de sarcina

Primele 2 săptămâni de sarcină sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a fătului, de aceea, este momentul perfect pentru a adopta un stil de viață sănătos și pentru a te odihni suficient. Este perioada în care sarcina evoluează rapid, iar corpul mamei se pregătește pentru a susține evoluția embrionului, așa că este important să știi exact ce se întâmplă cu corpul tău, pentru a te adapta și pentru a avea grijă de tine.



Articol scris de: Nativia

Articol revizuit de: Dr. Elena Cocîrţă
Medic specialist obstetrică-ginecologie

Dr. Elena Cocîrţă

Data publicării: 25-01-2022
Data modificării: 09-05-2023