i.php?p=31.jpg

Morfologie fetală trimestrul 3

Ultima perioadă a sarcinii sau trimestrul al III-lea, care începe de la 28 de săptămâni și durează până la naștere, este presărată cu multe schimbări, atât pentru bebeluș, cât și pentru mamă. De aceea, este bine să mergi la ultima și cea mai importantă evaluare biometrică, pentru a afla starea de sănătate a fătului înainte de naștere.

Află din acest articol tot ce ai nevoie să știi despre efectuarea ecografiei de morfologie trimestrul 3. Pentru efectuarea acestei investigații, dar și pentru a obține răspunsuri la toate întrebările pe care le ai, mergi periodic la medicul tău ginecolog.

  • Ce este o morfologie fetală?
  • În ce constă morfologia de trimestru 3?
  • De ce este recomandată ecografia fetală de morfologie de trimestrul 3?
  • Cum decurge morfologia fetală trimestrul 3?
  • Când este indicată efectuarea morfologiei fetale în trimestrul 3?
  • Cum te pregătești pentru o ecografie de morfologie fetală în trimestrul 3 de sarcină?
  • Ce este ecografia 3D/4D și ce aplicații are în sarcină?
  • Preț morfologie fetală trimestrul 3


Ce este o morfologie fetală?

Morfologia fetală este o investigație ecografică utilizată pentru a monitoriza dezvoltarea fătului. Aceasta are ca scop evaluarea amănunțită a anatomiei și a dezvoltării fătului pentru a identifica eventualele anomalii structurale sau de dezvoltare. 

Ecografia este realizată doar de către medicul obstetrician, la intervale specifice. Suplimentar, pentru obținerea mai multor informații despre evoluția sarcinii, medicul poate indica și efectuarea unor investigații suplimentare.

În ce constă morfologia de trimestru 3?

Ecografia de trimestrul 3 sau evaluarea biometrică se face în jurul săptămânii 32 și analizează dacă bebelușul s-a dezvoltat corespunzător sau dacă au apărut malformații fetale. Pentru a afla aceste lucruri, folosind ultrasunetele (ecografia), se măsoară:

  • circumferința capului;
  • lungimea femurului;
  • dimensiunea abdomenului;
La momentul măsurării, aproape toate organele fătului sunt funcționale și dezvoltate, inclusiv oasele, care încă nu au structura complet formată și sunt încă moi. Chiar dacă bebelușul este mai dezvoltat acum, încă se pot depista anumite anomalii cardiace, dar și alte anomalii ale sistemului nervos central, mai ales cele cu caracter evolutiv (care apar sau se agravează și devin vizibile mai târziu în sarcină).

Este bine să știi că bebelușul ia cel mai mult în greutate în această perioadă. Dimensiunile și greutatea măsurate în cadrul ecografiei de morfologie trimestrul 3 pot indica existența restricțiilor de creștere sau dimpotrivă, creșterea excesivă a bebelușului, dacă sunt prezente.

De cele mai multe ori, restricția de creștere intrauterină (RCIU) este cauzată de o circulație necorespunzătoare a sângelui și oxigenului de la mamă la făt. Restricția de creștere intrauterină (RCIU) se referă la incapacitatea fătului de a ajunge la potențialul său maxim de creștere determinat genetic. Este un diagnostic care alarmează viitorii părinți și care necesită o monitorizare a sarcinii mult mai atentă.

Restricția de creștere intrauterină este o afecțiune ce poate afecta fătul. Citește articolul „Restrictie de crestere intrauterina: cauze si riscuri” și află care sunt factorii de risc ce conduc la apariția acesteia și cum poate fi prevenită. 

Astfel, în funcție de parametrii indicați de măsurători, medicul poate recomanda, în ultimul trimestru de sarcină, și alte ecografii periodice, mai dese decât până acum, pentru a urmări îndeaproape dacă totul decurge normal.

De ce este recomandată ecografia fetală de morfologie de trimestrul 3?

Ecografia de morfologie trimestrul 3 este indicată pentru examinarea în detaliu a anatomiei fătului. Aceasta este recomandată atât pentru monitorizarea dezvoltării fătului, cât și pentru determinarea riscului de a prezenta diferite afecțiuni genetice. Unele dintre acestea pot fi vizibile doar în stadiile avansate ale sarcinii. 

De asemenea, tot în cadrul acestei ecografii este măsurată și cantitatea de lichid amniotic din burtica mamei. Această măsurătoare este un indicator important, întrucât poate semnala diverse probleme, în funcție de cantitatea acestuia.

Ecografia de trimestrul al treilea se referă în primul rând la felul în care funcţionează placenta. Placenta este cea care asigură transferul între mamă şi făt – prin intermediul acesteia bebelușul se hrăneşte și respiră. 

Cu cât bebelușul este mai mare, cu atât nevoile lui de oxigen și nutrienţi sunt mai mari, și, uneori, către finalul sarcinii, placenta nu mai poate asigura necesarul fătului. Atunci apar niște modificări de adaptare ale bebelușului în ceea ce priveşte creşterea, dar şi fluxurile Doppler şi cantitatea de lichid amniotic. Dacă găsim astfel de modificări, este necesară urmărirea îndeaproape a acestor parametri, pentru a surprinde momentul în care bebeluşului îi este greu să se adapteze la această situaţie.

Finalul sarcinii reprezintă o perioadă în care viitoarea mămică poate avea o mulțime de întrebări. Află răspunsuri la acestea din articolul „Ultimele saptamani de sarcina: ce analize si controale medicale sunt recomandate”.

Cum decurge morfologia fetală trimestrul 3?

Ecografia de morfologie trimestrul 3 este o investigație imagistică cu o durată de aproximativ 30 de minute. Aceasta se realizează în cabinetul medicului obstetrician. Ești rugată să te așezi confortabil pe patul de examinare și să expui zona abdominală. 

Ulterior, medicul utilizează sonda de ecografie, pentru obținerea imaginilor cu dezvoltarea fătului. Pentru o mai mare ușurință, pe pielea abdomenului se aplică un gel special, care permite vizualizarea clară a structurilor anatomice intrauterine.

Când este indicată efectuarea morfologiei fetale în trimestrul 3?

Cei mai mulți medici indică realizarea acestei investigații în săptămânile 28-36 de sarcină. Medicul îți poate indica perioada optimă pentru efectuarea acestei ecografii, dar și a altor investigații necesare. 

Așadar, mergi periodic la consult și află care sunt cele mai potrivite măsuri pentru a-ți monitoriza evoluția sarcinii și a te asigura că bebelușul tău se bucură de o evoluție normală și sănătoasă. 
Această ecografie fetală este indicată pentru monitorizarea sarcinii, dar și pentru identificarea timpurie a unor afecțiuni, precum:

  • sindromul Down (trisomia 21);
  • sindromul Patau (trisomia 13);
  • sindromul Edwards (trisomia 18).

Trisomia 18 este o afecțiune genetică caracterizată prin modificări specifice. Află în ce constă aceasta și de ce apare, citind articolul „Trisomia 18: ce este si cum se manifesta”.

Cum te pregătești pentru o ecografie de morfologie fetală în trimestrul 3 de sarcină?

Înainte de efectuarea unei ecografii de morfologie fetală este necesar a te programa la cabinetul medicului obstetrician. Nu este necesară o pregătire specială înainte de această investigație, dar poate fi util să porți haine comode și lejere, care să permită expunerea cu ușurință a abdomenului. 

În funcție de medicul care efectuează această procedură, poate fi necesară golirea vezicii urinare. Poate fi indicat chiar consumul unei cantități mici de alimente, pentru a stimula mișcările fătului și a putea examina mai detaliat evoluția acestuia.

Ce este ecografia 3D/4D și ce aplicații are în sarcină?

Ecografia 3D și 4D reprezintă tehnologii avansate de imagistică utilizate în timpul sarcinii pentru a oferi imagini detaliate ale fătului. Ecografia 3D utilizează ultrasunetele pentru a crea imagini tridimensionale ale fătului. Astfel, se obține o imagine mai clară a structurilor anatomice fetale. 

Ecografia 4D este o formă avansată de ecografie 3D, care adaugă elementul de timp, oferind imagini în mișcare în timp real. Practic, ecografia 4D creează un video al fătului în mișcare, permițând observarea expresiilor faciale și a activităților fetale în direct. Comparativ cu ecografia clasică, 2D, cele două variante mai performante au avantajul că oferă imagini mai clare și mai detaliate ale fătului. Astfel, aceste forme de ecografie devin extrem de utile pentru identificarea malformațiilor congenitale. 

Alte avantaje ale utilizării ecografiei 3D și 4D includ:

  • efectuarea cu precizie a măsurătorilor;
  • identificarea anomaliilor structurale de dimensiuni reduse sau cu o complexitate ridicată;
  • detectarea placentei previa și a oligohidramniosul;
  • observarea în timp real a mișcărilor fetale;
  • determinarea dezvoltării neurologice.
Este important de menționat că imaginile detaliate furnizate de ecografiile 3D/4D pot ajuta medicii să planifice intervenții medicale prenatale sau postnatale necesare. Acestea oferă o înțelegere mai bună a problemelor medicale, astfel că simplifică procesul de diagnostic. 

În plus, prin intermediul ecografiei 3D sau 4D, conexiunea dintre părinți și făt se consolidează. Este foarte important pentru părinți să-și vadă mai bine copilul, această procedură oferindu-le o oportunitate unică de a se conecta emoțional cu fătul lor înainte de naștere.

Preț morfologie fetală trimestrul 3

Costul unei ecografii de morfologie fetală trimestrul 3 este de 770 RON. În funcție de recomandările medicului, pot fi necesare și alte investigații suplimentare. De aceea, pentru a ști cu exactitate cât te costă analizele pentru monitorizarea sarcinii, întreabă medicul. 

Investigație
Preț
Ecografie morfologie fetală trim III 3D/4D
770 RON
Supliment sarcină gemelară
220 RON
Ecografie morfologie fetală trim III second opinion
920 RON
Dacă îți dorești să optezi pentru mai multe proceduri sau investigații, consultă lista cu preturi și află toate costurile acestora. 

Ultima perioadă a sarcinii are o puternică încărcătură emoțională. Momentul în care părinții se întâlnesc cu bebelușul lor se apropie, iar entuziasmul și nerăbdarea cresc rapid. Cu toate acestea, este important a nu uita nici de investigațiile utile și esențiale pentru monitorizarea evoluției sarcinii. Efectuarea ecografiei de morfologie trimestrul 3 nu doar că oferă o evaluare detaliată a dezvoltării fetale, ci și o liniște importantă pentru viitorii părinți. Detectarea timpurie a oricăror probleme potențiale permite intervenții și planificări necesare pentru o naștere cât mai sigură și mai lipsită de complicații. Așadar, amintește-ți că ecografia reprezintă o decizie sănătoasă pentru micuțul tău și programează-te la un consult la medicul tău obstetrician. 

Sursa foto: Nativia

Bibliografie:
  • www.webmd.com, https://www.webmd.com/baby/third-trimester-of-pregnancy, accesat la data 25.06.2024;
  • www.womensultrasoundspecialists.melbourne, https://www.womensultrasoundspecialists.melbourne/third-trimester-ultrasound, accesat la data 25.06.2024;
  • www.hopkinsmedicine.org, https://www.hopkinsmedicine.org/health/wellness-and-prevention/the-third-trimester, accesat la data 25.06.2024;
  • www.mayoclinic.org, https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/pregnancy-week-by-week/in-depth/pregnancy/art-20046767, accesat la data 25.06.2024.


Articol scris de: Nativia

Articol revizuit de: Dr. Vlad Drăgoi
Medic specialist obstetrică-ginecologie

Dr. Vlad Drăgoi

Data publicării: 08-07-2020
Data modificării: 10-07-2024