preventie cancer san

Este obligatoriu să ai în vedere investigațiile mamare!

Cancerul de sân este cea mai răspândită afecțiune de natură oncologică în rândul femeilor. Și al doilea ca mortalitate, după cancerul la plămâni. Din fericire, 98% dintre cazurile de cancer la sân se vindecă dacă sunt depistate din timp.

Teoretic, rata de succes a tratamentelor pentru cancerul de sân este una extrem de ridicată (98%), dacă afecțiunea este depistată în stadii incipiente, iar tratamentele adecvate sunt inițiate imediat. Practic, în România nu există educația de masă vizavi de investigațiile de tip mamar și niciun program național de screening, care ar putea duce la o scădere cu peste 80% a numărului de cazuri grave de cancer la sân.

Așadar, reușim cu greu să contrabalansăm cele două aspecte ale cancerului de sân, cu mare impact asupra femeilor:

  • este foarte răspândit: afectează aproximativ una din opt femei de-a lungul vieții;
  • este a doua cauză de natură oncologică a decesului în rândul femeilor.

Investigațiile mamare trebuie să facă parte din educația și din agenda de controale medicale ale unei femei la fel ca cele ginecologice, fiind considerate chiar mai importante decât acestea din urmă, dat fiind că multe țări au implementat programe susținute de screening mamar:

  • Europa: screening-ul mamografic începe la 45 de ani; între 45-69 ani se recomandă o mamografie la doi ani (în cazul sânului dens, mamografia se recomandă anual), iar între 70 și 74 ani se recomandă o mamografie la trei ani. Screening-ul mamografic variază între țări, recomandarea începerii fiind între 40-45 de ani.
  • Statele Unite ale Americii: o mamografie anual, între 45 și 54 de ani, conform recomandării American Cancer Society; după acest prag, se recomandă o mamografie o dată la doi ani, până la vârsta de 75 de ani, iar între 40 și 44 de ani, mamografia este indicată în situațiile particulare. Femeilor cu sâni denși la mamografie li se recomandă ecografia mamară sau proceduri imagistice speciale (tomosinteza, rezonanța magnetică).

„Avem nevoie de screening! Medicația a evoluat spectaculos, atât ca varietate (există forme variate de cancer mamar), cât și ca eficiență. Dar depistarea în faze precoce este o condiție a speranței de vindecare pentru cancerul de sân. În general, în România, se consideră că prima prezentare la medic, pentru un cancer de sân, se face tardiv. O campanie publică de conștientizare și un program național de depistare (screening) ar juca un rol decisiv în depistarea precoce”, spune Dr. Miruna Ispas, medic specialist imagistică. 

Pentru a fi cât mai informat despre sănătatea femeilor, metode de prevenție, depistarea și tratamentul diferitelor afecțiuni, urmăriți-ne aici, pe blog, și pe pagina noastră de Facebook aici.  

Și tu poți să te implici!  



Articol scris de: Nativia

Data publicării: 05-04-2021
Data modificării: 08-04-2024