Inseminarea intrauterină - metodă, simptome și riscuri

Inseminarea intrauterină reprezintă o metodă simplă și eficientă prin care se poate realiza concepția pe o cale alternativă, prin implantarea spermatozoizilor în interiorul uterului și creșterea șanselor unei fecundări. Spre deosebire de fertilizarea in vitro, inseminarea intrauterină are avantajul că vine cu un cost redus, fapt ce o face alternativa preferată a cuplurilor ce se confruntă cu infertilitate sau pur și simplu a femeilor care necesită acest mod de inseminare. 

Află, în cele ce urmează, ce presupune procedura de inseminare intrauterină și când este indicată, ce pregătiri sunt necesare, ce riscuri sunt asociate, precum și ce simptomatologie este comună în rândul femeilor care au optat pentru acest mod de inseminare.

• Inseminare intrauterină - indicații 
• Pregătirea pentru o inseminare intrauterină
• Procedura de inseminare artificială (intrauterină)
• Riscuri în inseminarea artificială
• Simptome în inseminarea intrauterină 
• Ce trebuie să faci după o inseminare artificială - sfaturi 

Inseminare intrauterină - indicații

Este important ca în urma descoperirii dificultăților la concepție să fie consultat un medic specialist pentru a putea identifica sursa posibilă a infertilității și a verifica dacă inseminarea intrauterină este metoda potrivită. 

Se consideră că această procedură este extrem de utilă în mai multe situații:

• Infertilitatea determinată de o condiție patologică a femeii (ex: endometrioză, mucus cervical de consistență crescută, leziuni cervicale);
• Infertilitatea determinată de o condiție patologică a bărbatului (ex: numărul redus de spermatozoizi);
• Infertilitatea de cauză necunoscută;
• Concepția prin intermediul unui donator de spermă (inclusiv pentru cuplurile de același sex).

Pregătirea pentru o inseminare intrauterină

Pentru ca procedura de inseminare intrauterină să aibă o șansă cât mai mare de reușită, pregătirea trebuie să fie una corespunzătoare.

Atunci când este implicat un cuplu ce se confruntă cu infertilitate, partenerul trebuie să recolteze o probă de spermă care va fi folosită pentru inseminare. În cazul în care este implicat un donator, proba este deja recoltată.

Femeia deține un rol relativ simplu, dar crucial în succesul terapeutic: monitorizarea ovulației. 

Întrucât momentul optim pentru fecundare este esențial pentru succesul procedurii, identificarea zilei în care se produce ovulația este probabil cel mai important pas. Odată ce această zi a fost identificată, șansele de concepere cresc semnificativ. 

În funcție de momentul ovulației, medicul va efectua procedura la o zi, maximum două distanță, pentru a se asigura că spermatozoizii vor întâlni ovulul expulzat și îl vor fecunda. 

Se consideră că tratamentele de fertilitate aplicate anterior, inclusiv în apropierea efectuării procedurii, potențează efectul acesteia și contribuie la creșterea șanselor ei de reușită.

Procedura de inseminare artificială (intrauterină)

Nicio procedură medicală nu se realizează fără o consultație de specialitate în prealabil. Această etapă asigură atât siguranța pacientei, cât și succesul inseminării și bunul decurs al viitoarei sarcini.

Astfel, medicul ginecolog va prelua istoricul medical personal și cel familial, va efectua un examen clinic prin care va exclude orice patologie curentă și va stabili dacă inseminarea artificială este metoda potrivită în cazul respectiv.

Procedura nu durează mai mult de câteva minute, este nedureroasă și poate presupune doar un mic grad de disconfort sub forma unor crampe ocazionale. Constă în câțiva pași bine stabiliți:

1. Așezarea pacientei în poziție ginecologică;
2. Poziționarea unui specul vaginal pentru evidențierea căii de acces;
3. Preluarea unui cateter lung și subțire și atașarea unui flacon ce conține spermă la unul dintre capetele cateterului;
4. Inserarea cateterului până la nivelul uterului, parcurgând vaginul și colul uterin;
5. Eliberarea probei de spermă în spațiul intrauterin;
6. Înlăturarea cateterului.

Riscuri în inseminarea artificială

Din punctul de vedere al procentului și gradului de severitate a riscurilor asociate într-o inseminare intrauterină, procedura este considerată a fi sigură și cu o probabilitate mică de asociere cu diferite complicații.

Totuși, nicio procedură nu este complet lipsită de riscuri, chiar dacă acestea se regăsesc într-un procent extrem de mic. În inseminarea artificială, printre posibilele riscuri se pot număra:

• Infecții - cel mai adesea ca urmare a contaminării echipamentului medical; 
• Leziuni minime - cateterul poate să lezeze ocazional mucoasa vaginală sau cervicală și să cauzeze sângerări spontane; acestea nu sunt îngrijorătoare și vindecarea este rapidă;
• Sarcini multiple - prezența unei sarcini multiple se poate asocia cu diferite riscuri asupra sănătății mamei și/ sau a unora dintre copii (ex: prematuritate sau greutate mică la naștere). 

Simptome în inseminarea intrauterină

De cele mai multe ori, după o procedură precum o inseminare intrauterină vor apărea minime sângerări vaginale. Acestea vor dispărea în câteva zile.

Simptomele care apar cel mai adesea în inseminarea artificială sunt asociate cu medicația ce stimulează fertilitatea, pe care multe femei o folosesc pentru a crește șansele de reușită ale procedurii. Printre aceste simptome se numără:

• Greață și vărsături;
• Stări de amețeală;
• Dispnee (scurtarea respirației);
• Meteorism abdominal (balonare, distensie abdominală);
• Durere abdominală.

În cazul în care orice simptom apare brusc și prezintă un grad de severitate ridicat, este crucial ca prezentarea la medicul ginecolog să se realizeze cât mai timpuriu, pentru a identifica o posibilă complicație postprocedurală. 

De asemenea, în unele cazuri, pot apărea anumite manifestări care marchează primele semne de sarcină după o inseminare artificială. În aceste situații, simptomatologia va fi cea specifică unei sarcini fiziologice. 

Ce trebuie să faci după o inseminare artificială - sfaturi 

În primele două saptamani de la momentul efectuării procedurii, activitățile se pot desfășura în mod normal, fără a prezenta un risc asupra evoluției sarcinii. 

Efectuarea unui test rapid de sarcină în acea perioadă nu va oferi un rezultat concludent, astfel că este important ca testul să fie amânat până la momentul împlinirii celor două săptămâni. În cazul în care rezultatul testului este unul negativ, medicul va cere, de cele mai multe ori, efectuarea unui test de sânge, mult mai sensibil decât cel rapid. 

Dacă sarcina nu s-a putut realiza de la prima procedură de inseminare artificială, recomandarea este ca aceasta să fie repetată înaintea încercării altor metode de inseminare. 

În cazul în care procedura a funcționat și fecundația s-a produs, medicul ginecolog va oferi toate detaliile necesare unui bun decurs al sarcinii și al sănătății mamei și copilului. 

În concluzie, inseminarea intrauterină este o procedură simplă, nedureroasă, cu un cost redus și un procent minim de riscuri asociate efectuării ei, ce poate fi extrem de eficientă în situațiile în care concepția nu se poate realiza în modul clasic. Succesul ei depinde de mai mulți factori, cei mai importanți fiind identificarea momentului ovulației și continuarea administrării tratamentului de fertilitate în perioada periprocedurală.