Totul despre Incontinenta Urinara : Cand apare, care sunt simptomele si cum o tratezi eficient

• Informații generale
• Cum funcționează vezica urinară?
• Tipuri de incontinență urinară
• Cauze
• Diagnostic
• Tratament
• Incontinența urinară în timpul sarcinii
• Incontinența urinară în menopauză

Informatii generale

Incontinența urinară reprezintă pierderea involuntară de urină ca urmare a lipsei controlului adecvat asupra vezicii urinare. Este o problemă frecventă, care de multe ori devine jenantă, afectând activitățile zilnice ale pacientului. Gradul de severitate poate varia de la scurgeri de urină ocazionale la efort, la necesitatea imperioasă și imediată de a urina. Incontinența urinară este un simptom care apare atât la femei, cât și la bărbați, femeile fiind de 5 ori mai afectate, în  special postmenopauză.

Cum functioneaza vezica urinara?

Vezica urinară este un organ pelvin localizat în spatele oaselor care alcătuiesc simfiza pubiană. Face parte din aparatul urinar, fiind legată de rinichi prin intermediul unor canale numite uretere, care duc urină de la rinichi în vezică, loc unde este „colectată”. De acolo este eliminată la exterior prin intermediul altui canal, numit uretră. Rolul vezicii urinare este acela de a stoca urina și de a o elimina atunci când se umple. Controlul funcției acesteia este asigurat de nervi cu originea la nivelul măduvei sacrate. Atunci când urina este depozitată în vezică, mușchiul vezical numit detrusor se relaxează, iar sfincterul aflat la joncțiunea cu uretra se contractă, permițând umplerea vezicii. În timpul urinării detrusorul se contractă, iar sfincterul uretral se relaxează ajutând la eliminarea lichidului acumulat.

Tipuri de incontinenta urinara

Există mai multe tipuri de incontinență:

• Incontinența urinară de efort (de stres) – pierderea de urină apare la efort, atunci când se exercită presiune suplimentară asupra vezicii; de exemplu, la strănut, tuse, râs, ridicat, exerciții fizice.
• Incontinența prin imperiozitate (urgenturie) – necesitatea intensă de a urina fără a putea amâna micțiunea; de cele mai multe ori, între senzația de a urina și pierderea involuntară, timpul este foarte scurt, de câteva secunde. Frecvența urinărilor va fi mai mare, inclusiv pe parcursul nopții. Acest tip de incontinență face parte din sindromul vezicii hiperactive, în care mușchiul vezical este mai activ decat în mod normal.
• Incontinența prin pre plin – apare atunci când vezica urinară nu se poate goli complet.
• Incontinență mixtă – presupune asocierea mai multor tipuri de incontinență, frecvent cea de efort cu cea prin imperiozitate.

Cauze

Incontinență urinară are multiple cauze și factori de risc. Există cauze care duc la pierdere de urină temporară, în timp ce altele produc probleme pe termen lung. Atâta timp cât cauza este tratabilă, incontinența poate fi vindecată.

Cauze ale incontinenței urinare temporare – există mâncăruri, băuturi sau medicamente care funcționează ca excitante sau diuretice, crescând producția de urină și stimulând vezica urinară:

• Alcool;
• Cafea;
• Băuturi carbogazoase;
• Ciocolată;
• Condimente picante;
• Zaharuri;
• Medicamente: sedative, miorelaxante, antihipertensive.

În unele situații, incontinența este cauzată de boli care pot fi tratate:

• Infecții de tract urinar – infecțiile produc iritația vezicii urinare, conducând la necesitatea imediată de a urina sau la pierderi involuntare de urină;
• Constipație – rectul este localizat în apropierea vezicii urinare cu care împarte structuri nervoase care controlează funcția ambelor organe. Atunci când sistemul digestiv încearcă să elimine materiile fecale, produce hiperexcitarea acestor nervi cu creșterea frecvenței urinare;
• Calculi vezicali.

Incontinența urinară poate fi o problemă persistentă cauzată de modificări sau condiții medicale, cum ar fi:

• Vârsta – odată cu înaintarea în vârstă, funcția vezicii poate fi afectată, conducând la scăderea capacității de stocare a urinii sau la contracții involuntare a acesteia;
• Menopauza – la menopauză, prin scăderea producției hormonale, în special a estrogenului, care are rol în menținerea elasticității și a sănătății vezicii și a țesuturilor înconjurătoare, incontinența poate să apară sau să se agraveze;
• Sarcina – din cauza modificărilor hormonale specifice sarcinii, în această perioadă poate să apară incontinența urinară de efort. Aceasta este indusă și de creșterea presiunii intraabdominale date de sarcină;
• Nașterea pe cale naturală – prin slăbirea musculaturii care ajută la controlul funcției vezicii urinară, prin lezarea structurilor nervoase sau a țesutului conjunctiv de susținere, se poate ajunge la pierderi de urină involuntare sau la prolaps a vezicii urinare în interiorul vaginului care se poate asocia cu incontinența urinară;
• Obezitatea poate conduce la incontinența prin creșterea presiunii intraabdominale și creșterea consecutivă a presiunii asupra vezicii; 
• Formațiuni care obstruează tractul urinar și blochează fluxul urinar normal, conducând la incontinență prin prea plin;
• Boli neurologice – patologii care interferă cu controlul nervos al vezicii urinare, cauzând pierderi de urină; exemple de astfel de patologii ar fi: leziuni traumatice ale măduvei spinării, tumori cerebrale sau spinale, scleroză multiplă, boala Parkinson. Există patologii cu care o persoană se poate naște și care includ, pe lângă alte probleme și incontinență urinară: spina bifida, mielomeningocel;
• În cazul bărbaților, cauze ale incontinenței urinare pot fi: hiperplazia de prostată – boala care presupune creșterea în dimensiuni a prostatei care cauzeaza incontinența, în special în cazul vârstnicilor. Cancerul de prostată este o altă cauză, producând pierderi urinare, atât prin tumora în sine, cât și prin tratamentul aplicat.

Diagnostic

Evaluarea inițială a unei persoane care prezintă simptome de incotinență urinară presupune caracterizarea și clasificarea tipului de incontinență, identificarea patologiilor subiacente care se pot manifesta cu pierderi de urină și identificarea cauzelor potențial reversibile. Se începe cu obținerea informațiilor despre simptomul prezent și istoricul medical și se continuă cu examinarea clinică și analize de urină. Evaluări suplimentare se indică în prezența istoricul medical complex sau a condițiilor găsite după examinare.

De multe ori incontinența urinară poate fi o problemă jenantă pentru pacient, despre care vorbește cu dificultate sau chiar omite să o spună. De aceea medicul poate adresa întrebări de screening despre patologie, în special femeilor în vârstă și celor care prezintă factori de risc precum: obezitate, diabet, prolaps genital, boli neurologice. În cadrul anamnezei se încearcă încadrarea incontinenței într-o categorie prin întrebări precum: dacă simptomul apare la efort, dacă există o frecvență crescută a urinării ziua sau noaptea, dacă există dificultate de golire a vezicii, de asemenea întrebări legate de medicația zilnică, cantitatea de lichide folosite, alcool sau cafea.

Examinarea clinică pelvină se efectuează pentru a evalua: integritatea musculaturii planșeului pelvin, existența atrofiei genitale, prolapsului uterin, vezicii urinare sau existența unor formațiuni tumorale pelvine. De asemenea, se încearcă obiectivarea incontinenței. Înainte de orice test suplimentar se fac analize de urină pentru a identifica sau a exclude o infecție urinară. 

Se poate indica realizarea unui jurnal al micțiunilor în care se notează informații utile precum: cantitatea și tipul de lichide ingerată, frecvența urinarilor și a episoadelor de pierdere de urină, cantitatea de urină eliminată, frecvența urgenturiei. Este un jurnal care se ține în medie timp de 3 zile și care ajută la determinarea posibilei cauze și la cuantificarea severității condiției medicale. 

Cu ajutorul ecografiei se poate evalua cantitatea de urină rămasă în vezică dupa micțiune, în cazul în care se suspectează incontinența prin prea plin. De asemenea, în astfel de situații poate fi necesară măsurarea cantității de urină după cateterizarea vezicală (introducerea unei sonde urinare).

Examinări paraclinice suplimentare sunt necesare în cazuri complexe, unde cauza nu poate fi determinată. Cistoscopia presupune inserția până la nivelul vezicii a unui tub subțire care are atașată o cameră care permite vizualizarea directă și identificarea unor anomalii. Testele de urodinamică verifică funcția vezicii urinare și a uretrei prin măsurarea și caracterizarea capacității de stocare și de evacuare a vezicii.

Tratament

Tratamentul incontinenței urinare depinde de tipul incontinenței și de severitatea simptomelor. Dacă se identifică o patologie asociată care cauzează pierderi de urină, tratamentul este unul combinat – al patologiei de bază și al incontinenței. De asemenea, tratamentul este unul în trepte, începându-se cu schimbarea stilului de viață sau educarea vezicii urinare, continuându-se cu tratamentul medicamentos dacă este necesar, iar în final se poate recurge la proceduri chirurgicale dacă nu se obține ameliorarea simptomelor.

Tratamentul conservator  presupune:

• Schimbarea stilului de viață prin: pierderea în greutate, reducerea ingestiei de cafeină găsită în ceai, cafea sau băuturi carbogazoase, consumarea unei cantități echilibrate de lichide, tratarea constipației, renunțarea la fumat;
• Antrenarea mușchilor diafragmei pelvine (mușchi care înconjoară sau susțin vezica urinară și uretra și controlează funcția acestora) – exercițiile Kegel;
• Antrenarea vezicii urinare care presupune creșterea timpului dintre senzația de a urina și urinatul în sine. Este o metodă eficientă în cazul urgenturiei.

Tratamentul medicamentos presupune utilizarea unor clase de medicamente:

• Anticolinergice – utilizate în vezica hiperactivă. Cel mai cunoscut preparat este oxybutina;
• Alfa-blocante – utilizate în cazul bărbaților cu incontinență; rolul este de a relaxa sfincterul uretral și fibrele musculare ale prostatei cu facilitarea golirii vezicii;
• Mirabegon – relaxează mușchiul vezical cu creșterea consecutivă a capacității de stocare a vezicii;
• Estrogeni topici – creme care se aplică la nivel local și care ajută la ameliorarea atrofiei vaginale care poate fi implicată în incontinență.

Tratamentul chirurgical se aplică atunci când celelalte metode sunt ineficiente:

• Bandeletă suburetrală – o bandă de material sintetic care este poziționată sub uretră pentru a o susține și a preveni pierderile de urină;
• Chirurgia prolapsului genital/vezical – în cazul pacientelor care asociază prolaps al organelor pelvine și incontinența urinară, operația include reducerea prolapsului și utilizarea bandeletei;
• Colposuspensia – presupune ridicarea vezicii și a uretrei cu ajutorul unor suturi între acestea și anumite structuri intraabdominale.

Tratamente alternative:

• Pesar – inel flexibil din silicon care se introduce intravaginal pentru a susține vezica; poate fi utilizat și în cazul prolapsului genital; 
• Stimulare nervoasă cu ajutorul unor dispozitiv care trimite impulsuri electrice nedureroase pentru a stimula nervii implicați în controlul vezicii urinare;
• Toxina botulinică care se poate injecta la nivelul mușchiului vezical.

Incontinenta urinara in timpul sarcinii

Incontinența urinară în sarcină este un simptom frecvent, care poate să apară de novo sau se poate agrava dacă era prezent anterior. Aceste lucru se întâmplă din cauza modificărilor hormonale specifice sarcinii și a presiunii intraabdominale create de uterul gravid. Există date care sugerează ca nașterea naturală poate conduce la incontinență prin leziuni ale diafragmei pelvine cauzate de compresia, întinderea sau ruperea mușchilor, nervilor și a țesutului conjunctiv. Incontinența urinară de cele mai multe ori se remite după naștere, iar în cazul în care persistă severitatea simptomelor scade în primul an postpartum. Utilizarea forcepsului la naștere poate crește riscul de incontinență. 

Se pot recomanda exerciții ale musculaturii pelvine pentru a scădea riscul de incontinență sau pentru a reduce simptomatologia. Rolul operației cezariene pentru prevenția incontinenței urinare nu este stabilit, neputându-se dovedi că aceasta elimină riscul de pierderi de urină.

Incontinenta urinara la menopauza

La menopauză, nivelul scăzut al estrogenului conduce la atrofie genitală, dar și la atrofia epiteliului uretral. Acesta duce la iritația uretrei, posibile leziuni care conduc la pierderi de urină. În plus, se adaugă efectul vârstei, procentul de femei între 55 și 64 ani afectate de incontinență fiind de 7%, crescând la 38% după această vârstă. Utilizarea cremelor cu estrogen la nivel local, poate conduce la ameliorarea simptomelor.

Nu ezita să te programezi pe tine sau pe cineva drag, la un consult de specialitate, accesând acest link .