Gonoreea – ce este și cum se tratează
Gonoreea reprezintă o patologie de cauză infecțioasă, produsă de către bacteria neisseria gonorrhoeae. Poate afecta atât bărbații, cât și femeile, determinând un tablou clinic alcătuit din semne și simptome ce interesează mai multe zone anatomice, incluzând uretra, rectul, cavitatea bucală și cervixul (la femei). Cu ajutorul unei scheme terapeutice adecvate, bacteria poate fi eliminată, afecțiunea devenind vindecată. În lipsa tratamentului, gonoreea se poate complica.
Află, în cele ce urmează, ce este neisseria gonorrhoeae și cum poate cauza gonoreea, care este modalitatea de transmitere a infecției, cum se manifestă aceasta, ce particularități prezintă la femei, dar și cum se poate depista și trata această afecțiune.
- Ce este neisseria gonorrhoeae și cum apare gonoreea
- Modalități de transmitere
- Gonoreea la bărbați – semne și simptome
- Gonoreea la femei – semne și simptome
- Complicații în gonoree
- Diagnosticul în gonoree
- Tratamentul în gonoree
- Metode de prevenție
Ce este neisseria gonorrhoeae și cum apare gonoreea
Neisseria gonorrhoeae este un gonococ (formă de bacterie) cu afinitate pentru mucoasele vaginală, rectală și orală. Acesta se poate transmite de la om la om și conduce la apariția afecțiunii numite gonoree.
Gonococii produc agresiune indirectă asupra mucoaselor, prin intermediul generării unui răspuns inflamator din partea sistemului imun. Această stare inflamatorie prelungită se autoîntreține și conduce la apariția unor semne și simptome specifice infecției gonococice.
Modalități de transmitere
Neisseria gonorrhoeae se transmite de la om la om, pe cale sexuală vaginală, anală și orală (gonoree bucală), zone ale căror mucoase le afectează, determinând sau nu apariția tabloului clinic specific.
Dacă forma afecțiunii este una simptomatică, apariția primelor semne și simptome intervine în termen de o săptămână de la data infectării.
În cazul femeilor însărcinate ce prezintă o infecție cu neisseria gonorrhoeae, simptomatică sau asimptomatică, aceasta se poate transmite la copil, în timpul nașterii.
Gonoreea la bărbați – semne și simptome
În multe dintre cazuri, tabloul clinic al gonoreei este unul asimptomatic. În cazul în care semnele și simptomele sunt prezente, unele pot fi comune bărbaților și femeilor, în timp ce altele sunt distincte.
Manifestările clinice apărute în gonoreea la bărbați includ:
- Durere în timpul micțiunii (urinării);
- Urinări frecvente;
- Inflamație a glandului;
- Inflamație a unui testicul, asociată sau nu cu durere la acest nivel;
- Secreții cu aspect purulent la nivelul uretrei;
- Secreții cu aspect purulent la nivelul rectului;
- Prurit (mâncărimi) la nivelul rectului;
- Hemoragii rectale minore, observate, în general, pe hârtia igienică;
- Durere la nivelul faringelui;
- Ganglioni cervicali măriți de volum și palpabili;
- Altele – inflamație asociată cu secreție cu aspect purulent la nivelul ochilor, artrită septică.
Gonoreea la femei – semne și simptome
Tabloul clinic al gonoreei la femei include manifestări precum:
- Durere în timpul micțiunii;
- Durere în timpul actului sexual;
- Dureri abdominale (accentuate în timpul perioadei sângerărilor menstruale);
- Secreții abundente cu aspect purulent sau de culoare diferită (de exemplu, verzuie) la nivel vaginal;
- Secreții cu aspect purulent la nivelul rectului;
- Prurit (mâncărimi) la nivelul rectului;
- Hemoragii rectale minore, observate, în general, pe hârtia igienică;
- Durere la nivelul faringelui;
- Ganglioni cervicali măriți în volum și palpabili;
- Altele – inflamație asociată cu secreție având aspect purulent la nivelul ochilor, artrită septică, febră.
Complicații în gonoree
Gonoreea este o afecțiune ce beneficiază de tratament și se poate vindeca în prezența acestuia. În cazul în care infecția nu este tratată și multiplicarea bacteriană continuă să se producă, se poate ajunge la apariția unor complicații nedorite.
Printre posibilele complicații asociate gonoreei se află:
- Boala pelvină inflamatorie – apare în urma răspândirii infecției la nivelul uterului (la femei), respectiv la nivelul testiculelor (la bărbați); această condiție patologică este capabilă să pună în pericol evoluția sarcinii unei femei sau chiar să determine infertilitate atât la femei, cât și la bărbați;
- Infertilitatea (atât la femei, cât și la bărbați) – consecință a bolii pelvine inflamatorii;
- Afectarea sănătății copilului – apare în cazul copiilor ale căror mame au suferit de infecție gonococică în timpul sarcinii; complicațiile posibile includ patologii ale scalpului sau chiar orbire;
- Răspândirea infecției – determină apariția manifestărilor sistemice precum febră și dureri articulare;
- Creșterea riscului pentru infecția cu HIV.
Diagnosticul în gonoree
Pentru a putea pune diagnosticul de gonoree, medicul ginecolog sau urolog va prelua un istoric al pacientului, din care pot reieși semnele și simptomele specifice afecțiunii, precum și un potențial contact prin care infectarea s-ar fi putut produs.
Întrucât gonoreea este produsă de bacteria neisseria gonorrhoeae, diagnosticul de certitudine va necesita recoltarea unei probe în care s-ar putea găsi patogenul respectiv. Proba se poate obține în mai multe feluri:
- Test rapid (pentru femei) – reprezintă un kit cu un tampon vaginal, cu ajutorul căruia se poate recolta o probă de către un cadru medical specializat; rezultatul este obținut într-un interval scurt de timp (10-20 de minute);
- Test de identificare a prezenței bacteriene în zonele afectate – cu ajutorul unui tampon, se recoltează secreții de la nivel vaginal, rectal, uretral și oral;
- Test de urină – identifică și izolează bacteria în proba de urină.
Toate probele sunt transmise către un laborator, loc în care bacteria este identificată și izolată. Ulterior, cu ajutorul culturii și antibiogramei, se obține lista de antibiotice la care bacteria răspunde sau este rezistentă, cu scopul facilitării tratamentului.
Tratamentul în gonoree
Singurul mod prin care se poate vindeca gonoreea este prin intermediul tratamentului antibiotic.
În general, în afara cazului unor rezistențe sau alergii la unul dintre antibioticele de uz normal, tratamentul constă în administrarea unei doze injectabile de ceftriaxonă și a uneia de azitromicină, administrată oral.
Întrucât apariția tulpinilor de neisseria gonorrhoeae rezistente la antibiotic este o problemă din ce în ce mai mare în practica medicală, tratamentul de bază poate fi ajustat în funcție de nevoie (de exemplu, înlocuirea ceftriaxonei injectabile cu gentamicină injectabilă sau quinolonă orală).
Indiferent dacă partenerul prezintă sau nu semne și simptome specifice gonoreei, acesta trebuie să urmeze același tratament ca persoana simptomatică.
Metode de prevenție
Chiar și în cazul posibilității de a trata gonoreea cu antibiotic, cea mai bună modalitate de a nu suferi de această afecțiune este prin aplicarea unor metode de prevenție. Acestea pot include mai multe măsuri profilactice, printre care se numără:
- Folosirea metodelor corecte de contracepție – prezervativul este singurul care poate preveni nu numai o sarcină, ci și o infecție cu transmitere sexuală;
- În cazul în care nu se dorește folosirea prezervativului, testarea pentru boli cu transmitere sexuală devine o necesitate;
- Reducerea numărului de parteneri – șansele de a căpăta o infecție cu transmitere sexuală se înmulțesc, odată cu creșterea numărului de parteneri;
- Evitarea contactului cu o persoană simptomatică;
- Frecventarea consultațiilor ginecologice – ajută la depistarea formelor asimptomatice de gonoree.
În concluzie, gonoreea este o afecțiune de natură infecțioasă, cu transmitere sexuală, care poate trece neobservată în cazurile asimptomatice sau poate produce manifestări neplăcute în cazurile simptomatice. Tratamentul este capabil să elimine bacteria ce determină gonoreea. În lipsa acestuia, pot interveni complicații nedorite ce pot afecta calitatea fertilității, a vieții și starea de bine per total.
Articol scris de: Nativia
Articol revizuit de: Dr. Laura Mustață
Medic primar obstetrică-ginecologie
Data publicării: 18-03-2022
Data modificării: 09-05-2023