durere-pelvina

Boala inflamatorie pelvină reprezintă o problemă de sănătate cu importante implicații pentru starea de bine a pacientei, din cauza simptomelor pe care le provoacă. În absența unui tratament prompt și corect, boala inflamatorie pelvină poate declanșa o serie de complicații care pot conduce inclusiv la infertilitate. În continuare, poți afla mai multe despre ce este boala inflamatorie pelvină, cum se manifestă și cum poate fi diagnosticată și tratată, care sunt cauzele sale și cum o poți preveni.

  • Ce este boala inflamatorie pelvină (BIP)?
  • Boala inflamatorie pelvină (anexita) - cauze
  • Simptomele bolii inflamatorii pelvine
  • Diagnostic în boala inflamatorie pelvină
  • Tratament în boala inflamatorie pelvină
  • Complicațiile bolii inflamatorii pelvine
  • Boala inflamatorie pelvină - prevenție

Ce este boala inflamatorie pelvină (BIP)?

Boala inflamatorie pelvină, cunoscută și sub denumirea de anexită sau metroanexită, este o infecție a sistemului reproducător feminin. Cel mai adesea, afecțiunea apare ca urmare a unei infecții bacteriene care se extinde de la vagin și colul uterin către organele interne: uter, trompe uterine, ovare și alte structuri pelvine.

În absența unui tratament, boala inflamatorie pelvină poate genera țesut cicatricial, aderențe și abcese care pot afecta organele reproductive.

Un aspect foarte important este că boala inflamatorie pelvină poate evolua cu simptome minime sau asimptomatic, ceea ce înseamnă că pacienta descoperă că are o problemă abia în momentul în care dezvoltă durere pelvină cronică sau se confruntă cu un diagnostic de infertilitate.

Cea mai bună metodă de a te asigura că îți păstrezi și îți îngrijești în mod corespunzător sănătatea intimă este consultul medical periodic. Medicul ginecolog îți poate vorbi despre metodele de protecție împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală, despre testele de screening pentru prevenirea cancerului mamar sau de col uterin și despre alte aspecte esențiale pentru sănătatea reproductivă.  Programeaza un consult ginecologic chiar acum!

Cât de frecventă este boala inflamatorie pelvină?

Este greu de stabilit care este adevărata incidență a bolii inflamatorii pelvine în populația generală, având în vedere faptul că simptomele pot fi atât de insidioase. Unele studii consideră că această formă de inflamație pelvină afectează în jur de 4% dintre femeile tinere, riscul maxim fiind înregistrat la intervalul de vârstă 19 - 24 ani.

TSI 1

Boala inflamatorie pelvină (anexita) - cauze

Zona pelviană la femei este expusă unei game largi de factori patogeni, din cauza particularităților anatomice și funcționale. Cea mai frecventă cauză de BIP este reprezentată de infecțiile bacteriene, dar există și alți factori care contribuie la dezvoltarea acestei boli:

  • Chlamydia trachomatis: este una dintre cele mai frecvente cauze ale BIP. Infecția cu Chlamydia este adesea asimptomatică, ceea ce permite bacteriilor să se răspândească necontrolat și să provoace inflamație și congestie pelvină;
  • Neisseria gonorrhoeae: Gonoreea este o altă infecție comună care poate duce la infecție pelvină. Ca și în cazul Chlamydiei, infecția poate fi asimptomatică, facilitând răspândirea bacteriilor în organele pelvine și apariția anexitei bilaterale;
  • Bacterii anaerobe: sunt bacterii care nu necesită oxigen pentru a crește, cum ar fi Bacteroides și Peptostreptococcus, care pot contribui la boala pelvină inflamatorie;
  • Mycoplasma genitalium: este o bacterie asociată cu inflamația pelvină la femei, deși mai rar decât Chlamydia și gonoreea;
  • Bacterii din flora vaginală normală: uneori, bacteriile care fac parte din flora normală a vaginului și colului uterin, precum Gardnerella vaginalis, pot cauza BIP dacă ajung în organele pelvine.

Gonoreea este una dintre cele mai frecvente infecții cu transmitere sexuală. Are uneori evoluție subclinică, ceea ce îi favorizează diseminarea, și afectează în egală măsură ambele sexe. Află mai multe despre simptomele si tratamentul gonoreei și cum o poți preveni!

În anexită, cauzele sunt adesea multifactoriale. De exemplu, dacă flora locală este modificată și se produce o înmulțire necontrolată a Gardnerella vaginalis, acesta este considerat un factor de risc pentru alte infecții genitale.

Factori de risc pentru sindromul inflamator pelvin

Există o serie de factori care cresc riscul ca o femeie să dezvolte sindrom inflamator pelvin:

  • Contact sexual neprotejat: lipsa utilizării prezervativelor crește riscul de infecții cu transmitere sexuală și, implicit, de boală inflamatorie pelvină;
  • Parteneri sexuali multipli: creșterea numărului de parteneri sexuali crește riscul de expunere la bacterii care pot cauza infecții;
  • Istoric de infecții cu transmitere sexuală: femeile care au avut anterior infecții cu transmitere sexuală sunt mai susceptibile să dezvolte boală inflamatorie pelvină;
  • Istoric de boală inflamatorie pelvină: femeile care au avut BIP în trecut sunt mai predispuse la recurențe ale bolii;
  • Utilizarea dispozitivelor intrauterine: în perioada imediat următoare inserției DIU, riscul de infecție pelvină poate crește, deși riscul pe termen lung este scăzut;
  • Intervenții chirurgicale sau proceduri ginecologice: avorturile pot introduce bacterii în organele pelvine. De asemenea, în perioada postpartum, femeile sunt mai susceptibile la infecții datorită modificărilor din tractul reproducător;
  • Igiena genitală precară: practicile de igienă inadecvate pot contribui la dezvoltarea infecțiilor;
  • Sistem imunitar slăbit: femeile cu un sistem imunitar compromis sunt mai predispuse la infecții bacteriene.

Există o varietate de metode contraceptive care pot fi folosite de către cuplurile care nu își doresc un copil, iar steriletul este una dintre cele mai populare. Descoperă cele mai frecvente mituri despre folosirea steriletului și care este realitatea medicală, științifică, despre acest dispozitiv intrauterin!

Simptomele bolii inflamatorii pelvine

Atunci când vine vorba despre anexită, simptomele pot varia de la aproape imperceptibile, până la durere pronunțată în zona pelvină și alte manifestări evidente, descrise adeseori de pacientă ca „răceală la ovare”. Sindromul algic pelvin apare, de multe ori, abia în fazele tardive ale bolii, când deja s-a format țesut cicatricial sau când inflamația este severă.

În boala inflamatorie pelvină simptomele comune sunt:
  • Durere pelvină și abdominală: durerea este de obicei localizată în partea inferioară a abdomenului și pelvisului și poate varia de la ușoară - o senzație de presiune pelvină - la severă, constantă sau intermitentă. Atunci când vine vorba despre metroanexită și simptomele ei, pelvialgiile pot fi surde, ascuțite sau sub formă de crampe;
  • Secreții vaginale anormale: secrețiile pot fi mai abundente decât de obicei și pot avea o culoare galbenă, verzuie sau maronie. De asemenea, secrețiile au un miros neplăcut, asemănător peștelui, ceea ce indică o infecție bacteriană;
  • Febră și frisoane: febra poate fi ușoară sau moderată (38°C - 39°C). Frisoanele pot însoți febra și indică prezența unei infecții sistemice;
  • Durere în timpul actului sexual (dispareunie): durerea poate fi resimțită adânc în pelvis și variază de la un disconfort ușor la o durere severă. Simptomele de ovare inflamate pot descuraja activitatea sexuală.
  • Durere la urinare (disurie): disconfortul apărut în timpul urinării implică, de multe ori, senzație de arsură; poate exista o nevoie crescută de a urina frecvent;
  • Sângerări menstruale anormale: din cauza inflamației, pot apărea sângerări între menstruații. De asemenea, este posibil ca fluxul menstrual să fie mai abundent decât de obicei. Menstruațiile pot deveni mai dureroase;
  • Greață și vărsături: pot apărea în cazurile severe de infecție pelvină și indică o răspândire a infecției, complicație denumită pelviperitonită;
  • Durere severă în partea inferioară a abdomenului: poate indica formarea unui abces sau o inflamație severă; este adesea descrisă de către pacientă ca durere de uter, chiar dacă nu se limitează la acest organ;
  • Durere în partea dreaptă a abdomenului superior: poate fi un semn de sindrom Fitz-Hugh-Curtis, o complicație rară în care infecția se răspândește la ficat;
  • Oboseală: infecția sistemică se poate asocia cu o senzație generală de slăbiciune și epuizare;
  • Dificultăți respiratorii: în cazurile severe de infecție, dificultățile respiratorii pot fi un simptom alarmant și necesită asistență medicală urgentă.


durere-uter

Diagnostic în boala inflamatorie pelvină

Inflamația ovarelor impune un diagnostic cât mai prompt și mai corect, în vederea prevenirii complicațiilor asociate acestei afecțiuni. Diagnosticul BIP se realizează printr-un protocol care include mai multe etape.

Anamneză și examen fizic

Medicul va cere informații cât mai detaliate despre simptome, istoricul medical, istoricul de infecții cu transmitere sexuală, metodele de contracepție utilizate și numărul de parteneri sexuali. Întrebările despre data ultimei menstruații și regularitatea ciclurilor menstruale, durerea pelvină, secrețiile vaginale anormale, febra, durerile în timpul actului sexual sau urinării și dacă sângerările anormale sunt frecvente.

Medicul va efectua un examen clinic pelvin, pentru a evalua durerea și sensibilitatea în zona pelvină. Acesta poate include inspecția vizuală a vaginului și colului uterin, palparea bimanuală a uterului și ovarelor, pentru a verifica sensibilitatea și dimensiunile acestora și evaluarea secrețiilor vaginale pentru culoare, miros și consistență.

Teste de laborator

Hemoleucograma completă evaluează semnele de infecție, cum ar fi numărul crescut de leucocite (leucocitoză). Markerii inflamației (proteina C reactivă și viteza de sedimentare a hematiilor) pot fi crescuți în cazul bolii inflamatorii pelvine.

Testele de secreții vaginale și cervicale constau în prelevarea de mostre de secreții din colul uterin, pentru a identifica bacteriile responsabile pentru infecție, cum ar fi Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae. Se pot efectua, de asemenea, teste moleculare sensibile, pentru a detecta materialul genetic al agenților patogeni.

Testele de urină sunt în general recomandate, pentru a exclude alte cauze ale simptomelor, cum ar fi infecțiile tractului urinar (ITU).

Metode imagistice

Ecografie pelvină este o metodă imagistică neinvazivă, care utilizează unde sonore pentru a vizualiza organele pelvine. Ecografia transvaginală poate evidenția prezența lichidului în pelvis, semn de infecție sau inflamație, abcese tubo-ovariene sau mărirea și sensibilitatea trompelor uterine.

Ecografia transvaginală este o tehnică de investigație și diagnostic foarte folosită în obstetrică și ginecologie, deoarece permite vizualizarea mai clară a structurilor pelvine ale pacientei. Descopera tot ceea ce trebuie sa stii despre ecografia transvaginala: cum se realizează, cum trebuie să te pregătești pentru ea, când este indicată și ce beneficii aduce!

Laparoscopie diagnostică

Laparoscopia diagnostică este o procedură chirurgicală minim invazivă, în care se introduce un endoscop subțire printr-o mică incizie în abdomen, pentru a vizualiza direct organele pelvine. Este utilizată în cazurile complicate sau atunci când diagnosticul este incert.

Laparoscopia în scop de diagnostic permite prelevarea de biopsii pentru analiza histopatologică și permite identificarea aderențelor pelvine și a abceselor care nu sunt vizibile la ecografie.

Alte teste suplimentare

Testele de imagistică prin rezonanță magnetică (IRM) pot fi utilizate pentru a obține imagini detaliate ale organelor pelvine, mai ales în cazurile în care ecografia și laparoscopia nu oferă informații suficiente.

Diagnosticul diferențial

Diagnosticul diferențial este folosit pentru a deosebi boala inflamatorie pelvină de alte afecțiuni:
  • Infecții urinare: pot prezenta simptome similare;
  • Apendicită: durerea abdominală inferioară poate fi confundată cu BIP;
  • Endometrioză: poate provoca dureri pelvine cronice;
  • Sarcină ectopică: poate mima simptomele BIP și necesită diagnosticare promptă pentru a preveni complicațiile.

Tratament în boala inflamatorie pelvină

Schema de tratament în boala inflamatorie pelvină nu se limitează, de cele mai multe ori, la administrarea de antibiotice, deși acestea sunt o componentă importantă. Pentru o vindecare completă a bolii inflamatorii pelvine, tratamentul include mai multe etape.


Tratamentul cu antibiotice

Terapia inițială presupune administrarea unui antibiotic. De obicei, se începe tratamentul cu o combinație de antibiotice care acoperă o gamă largă de bacterii, inclusiv Chlamydia trachomatis, Neisseria gonorrhoeae și bacteriile anaerobe.

Nu exista un singur antibiotic pentru boala inflamatorie pelvină; în general se folosesc unul sau mai multe antibiotice cu spectru larg, printre care doxiciclina, metronidazolul și/sau ceftriaxona.

Pentru cazurile ușoare până la moderate, combinații de doxiciclină și metronidazol pot fi recomandate sa fie administrate pe cale orală timp de 14 zile. Uneori, tratamentul oral se asociază cu un tratament cu ovule ce conțin antibiotic.

În cazurile severe sau când pacientul nu poate tolera medicamentele orale, se administrează antibiotice intravenos (IV), cum ar fi clindamicină și gentamicină. Lista de medicamente pentru „răceală la ovare” este lungă, iar medicul o poate personaliza în funcție de istoricul medical al pacientei și rezultatele analizelor.

Pacientele aflate în tratament cu antibiotice pentru  boală inflamatorie pelvină trebuie reevaluate după 48-72 de ore, pentru a verifica ameliorarea simptomelor. Dacă nu există îmbunătățiri, poate fi necesară ajustarea regimului antibiotic sau investigații suplimentare. Ideal ar fi ca tratamentul pentru anexită  să fie prescris conform rezultatelor antibiogramei.

Spitalizare

În unele situații, există indicații pentru spitalizare pentru o mai bună eficiență a tratamentului. Acestea includ:
  • Durere pelvină intensă, febră mare sau semne de septicemie; în boala inflamatorie pelvină, tratamentul se personalizează în funcție de starea clinică;
  • Suspiciunea de abces tubo-ovarian sau peritonită;
  • Femeile gravide cu BIP trebuie tratate în spital, pentru a preveni complicațiile fetale;
  • Lipsa de răspuns la tratamentul oral sau incapacitatea de a lua medicamente pe cale orală.

În spital, tratamentul pentru anexită cu antibiotice poate fi administrat intravenos, pentru a asigura concentrații adecvate ale medicamentului în sânge și în țesuturile pelvine. În tratamentul BIP pot fi administrate analgezice pentru a controla simptomele.


Tratamentul chirurgical

În unele situații, infecția la ovare și la structurile adiacente este atât de gravă, încât tratamentul cu antibiotice trebuie să fie însoțit de tratament chirurgical. Dacă un abces pelvin nu răspunde la tratamentul antibiotic, poate fi necesară drenarea chirurgicală.
De asemenea, peritonita sau alte complicații intraabdominale necesită intervenție chirurgicală de urgență.

Măsuri de suport și recomandări suplimentare

Pentru ca vindecarea să se producă rapid, organismul trebuie susținut prin unele măsuri specifice. Pacientele sunt încurajate să se odihnească, pentru a ajuta organismul să lupte împotriva infecției. Consumul adecvat de lichide este important pentru recuperare.

Pacienta trebuie informată corect despre importanța finalizării întregului tratament antibiotic, chiar dacă simptomele se ameliorează înainte de terminarea tratamentului. De asemenea, partenerii sexuali trebuie informați și testați pentru infecții cu transmitere sexuală.

Tratamentul naturist în boala inflamatorie pelvină

Atunci când vorbim despre boala inflamatorie pelvină, tratamentul naturist poate fi folosit, dacă se dorește, doar ca adjuvant la tratamentul clasic, cu antibiotice. În același timp, în BIP, se poate obține o ameliorare a durerii pelvine cu tratament naturist, până ce medicamentele își fac simțit efectul.

Insistăm asupra ideii că tratamentele naturiste pentru anexită pot ameliora simptomele dar nu pot rezolva infecția bacteriană care a cauzat boala inflamatorie pelvină și nu ar trebui să înlocuiască tratamentul prescris de către medic.

Complicațiile bolii inflamatorii pelvine

Boala inflamatorie pelvină poate duce la numeroase complicații grave dacă nu este tratată în mod adecvat. Aceste complicații pot afecta semnificativ sănătatea reproductivă și generală a femeii, determinând probleme pe termen lung.

Infecția poate cauza inflamații severe, ducând la formarea de aderențe care pot bloca trompele uterine și pot determina infertilitate. Aproximativ 1 din 10 femei cu boală inflamatorie pelvină acută va deveni infertilă. Descopera mai multe despre infertilitate, despre cauzele ei, despre infertilitatea de cuplu și opțiunile de diagnostic și tratament!

Inflamația și aderențele de la nivelul trompelor uterine pot împiedica ovulul fertilizat să ajungă în uter, determinând sarcini ectopice, care reprezintă urgențe medicale.

Aderențele formate în timpul episoadelor de boală inflamatorie pelvină pot cauza durere pelvină constantă sau recurentă, cu impact semnificativ asupra calității vieții.

Boala inflamatorie pelvină poate determina apariția de abcese tubo-ovariene, care pot determina peritonită, o complicație severă care pune viața pacientei în pericol.

Boala inflamatorie pelvină - prevenție

Măsurile preventive pentru BIP se concentrează în primul rând pe evitarea infecțiilor cu transmitere sexuală și pe educarea cu privire la practici sexuale sigure.

Utilizarea prezervativelor din latex și poliuretan este eficientă în reducerea riscului de infecții cu transmitere sexuală, cât timp este realizată consecvent și corect.

Femeile active sexual trebuie să fie testate periodic pentru infecții cu transmitere sexuală. Orice simptom sugestiv pentru o infecție cu transmitere sexuală trebuie investigat prompt și tratat corect.

Testarea ambilor parteneri este o practică extrem de eficientă, deoarece permite tratarea simultană a acestora și prevenirea reinfectării.

Evitarea dușurilor vaginale și menținerea unei bune igiene intime contribuie la susținerea echilibrului florei vaginale și la prevenirea infecțiilor.

Boala inflamatorie pelvină este o entitate patologică determinată, de cele mai multe ori, de infecții cu transmitere sexuală. Simptomele sale pot fi discrete, cel puțin în primele etape de boală, ceea ce expune pacienta la o serie de complicații grave, care îi pot afecta calitatea vieții, fertilitatea și, în cele din urmă, o pot pune în pericol. Tratamentul se realizează cu antibiotice, acasă sau în cadrul unui episod de internare, în funcție de gravitatea fiecărui caz; prevenția este extrem de importantă și se bazează pe informarea corectă a tinerilor cu privire la un comportament sexual prudent.



Articol scris de: Nativia

Articol revizuit de: Dr. Ruxandra Cigăran
Medic primar obstetrică-ginecologie

Dr. Ruxandra Cigăran

Data publicării: 31-07-2024
Data modificării: 31-07-2024

Articole medicale